Ostaşii din localitate l-au întrebat:
– Cum mai merge lupta pe acolo? Aveţi împotriviri? Preoţimea şi ceilalţi intelectuali vă dau concursul? Cum este privită Oastea Domnului?
Atunci ostaşul le-a răspuns:
– Fraţilor, eu aş putea să vă spun multe-multe, dar ţin să vă spun numai atât:
Dumnezeu, ca şi aici, şi acolo, e bun, milostiv, răbdător şi aşteaptă ca fiecare dintre noi să se pocăiască. Prin oamenii Lui, El ne predică mereu să ne lăsăm de răutăţi.
De alta parte, diavolul e tot aşa ca şi pe aici, mincinos, hoţ, viclean, bârfitor, şi numai lucrul Domnului nu poate să-l privească cu ochi buni. Cum vede că ne mişcăm puţin, cum sare cu gura, parcă e ars de foc. Şi, Doamne, ce mai slujitori are şi pe acolo! Dar, slavă Domnului, nu-i mai ascultăm predica şi şoapta, care e aceeaşi pretutindeni. Noi ne-am făcut nişte surzi pentru el şi am deschis urechile pentru Domnul.
Şi să vedeţi, am observat un lucru: şi diavolul se satură vorbind de pomană.
Ioan Tudusciuc, Învăţător-ostaş – articol din Ziarul „Oastea Domnului”, nr.37/1932, p.4
