Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home NU SPUNE, FĂPTUIND PĂCATUL

NU SPUNE, FĂPTUIND PĂCATUL

NU SPUNE, FĂPTUIND PĂCATUL

Nu spune, făptuind păcatul,
c-ai fost silit să-l făptuieşti,
căci nimeni nu te poate face
să-l faci atunci când nu voieşti.

Oricât de crâncenă-ar fi sila,
cu orişice-ar ameninţa,
tot nu ţi-ar birui voinţa,
să faci ce-ntr-adevăr n-ai vrea.

Chiar şi fiinţa cea mai slabă
ajunge de nebiruit
când hotărâtă-i, legământul,
să-şi ţină până la sfârşit.

De-aceea dacă-ţi calci credinţa
şi-ţi uiţi iubirea ta dintâi,
în vecii vecilor tu singur
de-aceasta vinovat rămâi.

Căci dacă-ai săvârşit păcatul,
fiindcă-ai vrut l-ai săvârşit,
că nu-i om să te poată face
să faci, nici mort, ce n-ai voit.

Când vrei să-ţi aperi curăţia,
o aperi până la mormânt,
îţi dai averea şi viaţa,
dar nu-ţi dai sfântul legământ.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!