Poezie Traian Dorz

O, SĂRBĂTOAREA TA

O, Sărbătoarea Ta, Iisus,
– ce taină şi minune –
cum ochi să mai cunoască nu-s,
nici buze-a le şti spune,
nici gând să poată presimţi,
nici cuget s-aibă ştire
– când ceruri şi pământ vor fi
o unică iubire.

Ierusalimul Cel Slăvit
şi Nou când va apare
va străluci de neprivit,
scăldat întreg în soare.
Din toate părţile intrând,
pe orice Poartă, mirii
se vor îmbrăţişa cântând
cu lacrima iubirii.

…Atunci şi tu, iubirea mea,
pe veci nedespărţită,
strângându-te de harfa ta,
vei plânge fericită.
Din Pomul Vieţii-o să culegi
trei frunze diafane,
să-ţi vindeci dorurile-ntregi
din cele patru rane.

Eternele poeme / Traian Dorz. Ed. A 2-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2009