– după II Samuel 23, 1 –

Pasăre măiastră, care ne-ai cântat
şi la umbra Crucii ne-ai îngenuncheat,
astăzi în durere plângi şi te frămânţi,
astupat ţi-e glasul şi nu poţi să cânţi.
Dintr-un loc te-alungă şi în altul zbori
cu durerea-n suflet pentru puişori,
când te-opreşti o clipă să nu cânţi cu har,
vin îndată corbii şi te-alungă iar.
Cuibul tău ţi-l sparse, puii plâng săraci
şi nu poţi să-i mângâi, trebuie să taci
ca să nu se-audă glasul tău duios
despre Jertfa Crucii Domnului Hristos.
Astăzi stai tăcută şi suspini amar,
graiul şi cântarea ţi-s oprite iar,
munţii de prigoană şi-ale urii văi
te despart departe de copii tăi.
Şapte răni ce poartă slabul tău trupşor
nu te dor atâta cât durerea lor
când suspini în taină plâns nemângâiat,
dintr-un loc în altul pururi alungat.
…Pasăre măiastră, nu mai suspina,
va trece furtuna, se va-nsenina,
răsări-va iarăşi, mai strălucitor,
Iisus, Cel ce veşnic e Biruitor.
Atunci glasul nostru va nălţa mai sus,
după tine, slavă scumpului Iisus,
lângă El odată ne vom bucura,
Pasăre Măiastră, nu mai suspina.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Luptătoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
