In dimineaţa zilei de 26 septembrie, se iveşte în zare oraşul Iaffa, portul Ierusalimului. Toată lumea aşteaptă curioasă afară pe bord. Înainte de a ajunge în port, răsfoim Noul Testament de unde aflăm că Iaffa e un loc cu amintiri creştine din vremea apostolilor, în acele vremi Iaffa se numea Iope, şi în Faptele Apostolilor cap.9, vers. 36-43, aflăm că Apostolul Petru aici a înviat pe Tabita şi „a rămas mai multă vreme la unul, Simon Tăbăcarul”.
Locuinţa lui Simon Tăbăcarul se vede şi azi la ţărmul mării. Tot în oraşul Iope i s-a arătat Apostolului Petru vedenia cu vasul ce s-a pogorât din cer (citiţi Faptele Apostolilor cap.10, vers.9-16). în vremea asta vaporul se apropie de port. Portul Iaffa, nefiind încă adâncit şi întocmit pentru intrarea vapoarelor până la ţărm, ancorăm în mijlocul mării, unde se constată că marea are o adâncime de 14 metri. Trecerea pe uscat rămâne să o facem cu bărcile arabilor, care se şi pornesc spre noi.
Sosesc mai întâi trimişii autorităţilor şi poliţia, apoi vin bărcile pentru noi. Cei mai mulţi pentru întâia dată vedem negri. Ne uităm miraţi la ei şi, fără să vrem, începem să râdem de ei (iar ei se miră şi râd de noi). Unii sunt atât de negri, de sclipesc parcă ar fi lustruiţi cu cremă de ghete, îndeosebi ne atrage privirile un negru cu faţa turtită. Să-l vadă oamenii de pe satele noastre, nici una, nici alta, s-ar lua cu furcile după el ca după „bată-l crucea”.
În curând se suie şi pe bord negri şi arabi şi, după ce ne mai trece mirarea, dăm în vorbă cu ei prin fel de fel de semne şi arătări. Unul dintre noi întreabă pe un arab unde este „Jud” (adică evreul) în Iaffa, la care arabul îşi duce repede mâinile la gât, în semn de sugrumare şi arată spre partea stânga a oraşului. Arabul adică ne spunea în chip grăitor ce fel de trecere au evreii în ţara lor. Îndată la intrarea în Palestina, am înţeles că arabii stau la cuţite cu evreii.
Într-acestea soseşte în întâmpinarea noastră Mitropolitul Vasile, venit din Ierusalim şi un arhimandrit din Iaffa. Sunt primiţi în salonul vaporului. Ne doresc „bun-sosit” la Locurile Sfinte. Î.P.S.Sa, Mitropolitul nostru Nicolae, răspunde printr-o foarte potrivită cuvântare.
Se începe coborârea în bărci. Peste câteva minute suntem în portul şi oraşul Iaffa.
Neuitate vor fi pentru noi, pelerinii, clipele când am intrat în Iaffa, portul Ierusalimului, în faţa noastră s-a deschis dintr-o dată o lume noua, o lume schimbată, o lume absolut cu totul nouă şi schimbată. Alţi oameni, alte plante, alte animale, altă climă, alt port, altă viaţă. Pentru noi, cei din Europa, Răsăritul, cu ţările şi popoarele lui, este o lume nouă şi plină de noutăţi.
Străzile sunt pline cu fel de fel de oameni şi porturi curioase. Oameni călări pe măgăruşi şi cămile grăbesc în calea lor. Aproape toată lumea poartă haina lungă. Acum începem să ne dăm seama despre porturile din vremea Mântuitorului ce se văd prin icoane.
Căldura ne înăbuşe. Toată lumea de pe străzi priveşte curioasă la noi. înţelegând că suntem creştini, arabii ne urmăresc cu toată simpatia. La gară ne aşteaptă un tren special, un tren englezesc, curat, larg şi încăpător. La plecare, intonăm „Bine eşti cuvântat, Hristoase, Dumnezeule.., şi trenul porneşte spre Ierusalim.
Înaintăm peste o câmpie foarte frumoasă. Din toate părţile ne cheamă lucruri noi, să le vedem. Vedem grădini întregi de portocali şi lămâi cu a doua recoltă, e altă parte, măslini, smocnini şi fel de fel de plante orientale. Pentru prima dată vedem şi floare de piper, un arbore mic cu frunze ascuţite. Se văd urme de ogoare frumoase. Aflăm că aceasta e câmpia Saronului, unde odinioară Samson a aprins grânele filistenilor cu ajutorul celor trei sute de vulpi, cărora le legase de cozi făclii aprinse (Cartea Judecătorilor, cap. 15).
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
