Vizita la Mitropolia Ortodoxă s-a terminat şi ne pregătim de plecare îndată la Ierusalim.
După întoarcerea din Betleem mai vizităm câteva locuri de amintire creştină din Ierusalim şi jur, despre care vom scrie mai târziu pe larg. Pe ziua următoare e pusă în program călătoria la Iordan şi Marea Moartă. Vom ţine firul acestui program, în dimineaţa următoare ne pregătim de plecarea spre Iordan.
Iordanul şi Marea Moartă se află de la Ierusalim spre răsărit la o depărtare de 30 kilometri. La pagina 26 am dat harta acestor locuri.
Calea de la Ierusalim până la Iordan şi Marea Moartă e o cale destul de lungă şi grea. In vremurile mai de demult (înainte cu 20-30 de ani), calea aceasta era cea mai grea încercare pentru închinători. Drumul trece prin locuri pustii şi aşa-numitii beduini, un fel de ţigani arabi, umblători dintr-un loc în altul, pândeau şi atacau pe călători, îi ucideau fără milă şi-i jefuiau. Multi pelerini au fost omorâţi în decursul vremii de aceşti beduini sălbatici şi nici chiar stăpânirea turcească nu prea avea ce să le facă. în vremile acelea închinătorii se strângeau în cete de sute de oameni şi numai aşa cutezau sa plece spre Iordan.
Mai târziu s-a introdus apoi uzanţa că închinătorii se puneau în legătură şi înţelegere cu căpeteniile beduinilor. Patriarhia din Ierusalim le mijlocea acest înţeles. Pelerinii plăteau o taxă anumită căpeteniei beduinilor, adică plăteau pe hoţi ca să le dea pace. în schimbul acestei taxe căpetenia beduinilor le asigura călătoria. Acum însă vremile s-au schimbat. Stăpânirea engleză a făcut rânduială şi primejdia călătorilor a dispărut.
Noi facem această călătorie cu automobilele. Peste 50 automobile pleacă cu noi în goană nebună. Drumul trece pe lângă grădina Ghetsimani, suim dealul Măslinilor şi apoi o luăm înainte spre răsărit, în câteva minute ajungem în satul Betania unde a înviat lisus pe Lazăr din morţi. Rămâne să ne oprim şi să vedem acest loc la întoarcere. Voi trece cu însemnările mai departe, începem a coborî prin locuri prăpăstioase. Şoferii poartă automobilele cu o dibăcie uimitoare. Ii întrec parcă pe cei de la noi. E o căldură înăbuşitoare şi un praf pe care-l simţim pătrunzând până în plămâni. Ne acoperim cum putem capul şi gura. Ce locuri grozave! Ce pustietăţi fioroase! Ori încotro te uiti, numai dealuri pustii, arse de soare şi spălate de ploi (de ploile de iarna). Nicăieri nici o verdeaţă, nici un picur de apă, ci numai piatră, nisip şi praf. Numai unde şi unde se văd un fel de stufuri de spini pitici pe care îi rod cămilele fji măgarii. Vai de oamenii şi vai de animalele care trăiesc pe aici.
Şi ce coborâş avem! Tot coborâm şi coborâşul nu so mai gata. Pe când se gata o serpentină vine alta şi mai adâncă.
Mă gândesc că aşa e şi viaţa când apuci a te cufunda în răutăţi şi păcate. Tot mai afund şi mai afund te pogori spre apele morţii sufleteşti.
Îmi vine aminte ca pe aici s-a petrecut pilda Mântuitorului cu Samarineanul cel milostiv. „Un om oarecare se pogor a din Ierusalim la lerihon şi a căzut între tâlhari…” Este de fapt un bun coborâş de la Ierusalim la lerihon, şi de altă parte locul încă este foarte potrivit pentru a cădea între tâlhari. Văzând locurile de pe aici şi mai bine poţi înţelege pildele Mântuitorului. ,
Mergând înainte, iată, se iveşte în această pustietate o clădire lângă drum. E un han căruia i se zice şi azi „Hanul bunului samarinean”. Pilda Mântuitorului se potriveşte de minune la aceste locuri. Parcă-l vezi pe Samarineanul cum aduce pe cel rănit la această „casa de oaspeţi”.
Şoferul nostru se opreşte o clipă. Din han iese îndată ospătarul şi ne aduce băutură, dar nu spirt, nici rachiu, nici bere sau vin, ci băutura care se bea pe tot locul pe aici: limonada rece. E o băutură sănătoasă şi răcoritoare. Pe aici nu beau oamenii băuturi alcoolice ca pe la noi.
Plecăm mai departe, şi praful cel nisipos iarăşi începe a ne înăduşi. Îl simt apăsându-mi cu greutate plămânii, îmi vine să murmur, dar îndată plec capul ruşinat, dându-mi seama că lisus Mântuitorul meu a făcut în multe rânduri acest drum şi nu în automobil, ci pe jos, prin arşiţa soarelui şi prin praful vânturilor nisipoase.
In sfârşit, automobilul ne ridică pe o înălţime de unde se vede Marea Moartă și Iordanul. Dealurile şi serpentinele încep a se gata. In faţa noastră se iveşte o câmpie întinsă, dar tot pustie şi fără verdeaţă, înainte, la stânga, avem Ierihonul şi Iordanul, iar la dreapta avem Marea Moartă. Ne îndreptăm întâi să vedem Marea Moartă.
Înaintăm spre o câmpie largă. Suntem la o uriaşă adâncime şi încă tot mai jos ne coborâm. Am lăsat drumul cel regulat ce duce direct spre Iordan şi lerihon şi mergem pe o scurtătură ce duce la Marea Moartă. Doamne, ce câmpie săracă şi pustie e şi aceasta! Nicăieri verdeaţă, ci numai tufe de spini, pământ ars de soare, nisip şi nişte pomi pitici. Trecem pe lângă o turmă de cămile, îţi vine să te întrebi: oare cu ce trăiesc aceste animale?
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
