Poezie Traian Dorz

PRIVEŞTE OCHII

Priveşte ochii cui răspunde,
cu gând adânc cercetător,
şi tot ce vorba lui ţi-ascunde
vedea-vei clar în apa lor.

Căci vorba omului ce minte
n-o ştii, când gândul ţi-e curat,
dar ochii, pentru cel cu minte,
vor spune tot, adevărat.

Priveşte Ochii de pe Cruce
înlăcrimaţi şi suferinzi,
şi vei cunoaşte-n cât de dulce
iubire ai să te cuprinzi.

Căci vorba nu-i pe lume-n stare
să spună-atât de-nfiorat
ca Ochii Lui cât e de mare
durerea Lui cu-adevărat.

Priveşte Ochii Lui, priveşte
în Ochii lui Hristos, să vezi
cu ce iubire te doreşte,
cu ce durere, că nu crezi.

Priveşte-i azi spre mântuire,
ca mâine-n ei să vezi mereu
în veci mai noua strălucire
a tot ce este-n Dumnezeu.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns