Oastea Domnului

”Drept eşti Tu în toate câte ni le faci nouă”

În bunătatea şi înţelepciunea Sa, Dumnezeu găseşte posibilităţi „ciudate” şi smintitoare de a-i mântui pe oameni. Ce atitudine dreaptă şi aristocratică dar şi.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte să ne trezim.

„Iată că ploaia cea de afară ne-a adunat aici, laolaltă, grămăduţă, cum obişnuia să spună fratele Moise Velescu, astfel că în acest cort.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Adevărul nu este greu de aflat pentru sufletul care se smereşte

“Fiul meu, alege numai binele adevărat, tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău, ce.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Astăzi, cât de bine se simte Domnul în inima și-n viața mea? Câtă atenție are de la mine?

– Te-ai întâlnit în dimineaţa acestei zile cu Dumnezeul tău?…Ce i-ai promis? Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?…Te-ai ridicat de la-nchinare cu gânduri de.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Creşterea şi desăvârşirea…

„O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură.Fără hrană, se usucă.Fără.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu!

Ce minunat şi cât adevăr, spune fr. Traian Dorz în poezia următoare: Conştiinţa unităţii cu toţi fraţii tăi de-un gând Să trăiască-n tine-aprinsă.

Citește în continuare
Meditaţii

Când conştiinţa nu mai mustră, Cuvântul lui Dumnezeu se poate să nu mai aibă pe cine mustra.

„Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Nădejdea creştină transcende, depăşeşte, debordează orice „siguranţă”

1. EVANGHELIA NU CUNOAŞTE ADEVĂRURI ELITISTE Dacă citim cu atenţie în Biblie, nu reiese de nicăieri că siguranţa este rezervată numai unei elite.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Ce trebuie făcut ca să ne hrănim din Cuvânt zilnic cu aceeaşi ardoare?

Ieri cineva drag mi-a pus o întrebare: “Cum poate să-ţi fie foame de Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să-l neglijezi ca hrană zilnică?.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Tinerii de azi

Trăim astăzi vremuri întocmai cum erau cele din cetăţile Sodoma şi Gomora de odinioară. Tinerii din epoca aceasta, sau mai bine-zis de la.

Citește în continuare