Dumnezeu ne-a mântuit prin iubire
Fraţilor, ştiu despre toate frământările… M-au întristat şi m-au îndurerat şi pe mine atâtea lucruri pe care le-am auzit. Dar am zis: „Dincolo.
Fraţilor, ştiu despre toate frământările… M-au întristat şi m-au îndurerat şi pe mine atâtea lucruri pe care le-am auzit. Dar am zis: „Dincolo.
Noi am căutat totdeauna să ne tragem nouă seva de viaţă din rădăcinile Cuvântului lui Dumnezeu, din pământul cel mănos, de lângă izvoarele.
Din cuvântul fratelui Traian Dorz de la Sărbătoarea Literară de la Cluj, 1 mai 1985 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al.
Să vă spun numai o întâmplare. Am mai spus-o şi altădată. Nu de mult am întâlnit un frate care a venit, spunând: „Frate,.
1. Răscrucile istorice care pot mântui lumea sau o pot prăbuşi nu le pot preţui decât Dumnezeu şi profetul Lui cu El pe.
…prima formă a unor îndrumări pe care, mai târziu, Părintele Iosif le-a prescurtat şi precizat mai bine în cartea «Ce este Oastea Domnului?»....
Dar lucrările noastre noi le-am primit… cărţile de cântări: Cântări Nemuritoare; Osana, Biblia versificată şi celelalte care au mai apărut acolo, le-am primit.
Fericiţi sunt cei credincioşi, cum spune şi la începutul psalmilor, şi la începutul Evangheliei. La începutul psalmilor zice: „Ferice de bărbatul care nu.
Toată nădejdea noastră este, însă, în ocrotirea lui Dumnezeu. Vedeţi ce minunat a lucrat Dumnezeu în decursul istoriei acestei Lucrări! Câtă vreme între.
Să îngenunchem cu toţii – toate miile, zecile de mii, sutele de mii şi milioanele de suflete care vor mai veni – şi.