Poezie Traian Dorz

Vreau lângă Dumnezeu – Traian Dorz

Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!
Oricât ar fi de greu, necazul meu,
Oricât voi suferi, cântarea mea va fi:
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!

Pe-ndepărtate căi de-aş înnopta,
Şi-o piatră căpătâi dacă aş avea,
Tot fericit aş fi, şi-n vis aş glăsui:
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!

Calea-mi în sus spre cer de s-ar îngusta,
Eu vreau mereu să sper că voi scăpa,
Căci nu-ndeşert alerg, ci ştiu pe ce drum merg;
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!

Când zorile revin, când trec de greu,
Iar viaţa mi-o închin Domnului meu;
Zidesc un viu altar, în inima mea iar,
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!

Când calea mi-oi sfârşi, aici pe pământ,
Voios când voi păşi în Locul Sfânt;
Atunci s-a împlinit al meu dor nesfârşit.
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu!

Lasă un răspuns