Slăvit să fie Domnul!
În mijlocul acestei mari bucurii, vom citi una dintre cele mai dulci făgăduinţe care ne-a rămas de la Mântuitorul nostru încurajare şi mângâiere, şi putere pe drumul pribegiei noastre, de când S-a dus de la noi până va veni iar.
Este scris în Evanghelia Sfântului Matei capitolul 18, versetul 20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu – sau pentru Numele Meu – sunt şi Eu în mijlocul lor”. De când au ieşit de pe sfintele buze ale Mântuitorului nostru aceste sfinte cuvinte, ele, pentru cei care le-au crezut, au fost putere, au fost mângâiere şi au fost ajutor totdeauna în timpul pribegiei lor, când au trebuit să treacă, străini şi călători, peste faţa acestui pământ. Acum ele sunt mângâierea noastră şi întărirea, şi bucuria noastră. Ori de câte ori ne adunăm doi sau trei pentru Numele Domnului Iisus, trebuie să fim deplin încredinţaţi de adevărul acestor sfinte cuvinte. El este în mijlocul nostru.
Când sunt în mijlocul fraţilor, ascult sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu şi, fără să mă gândesc că cel care le spune este om, parcă le aud ieşind de pe buzele Domnului, de pe buzele sfinţilor Săi apostoli… aceste sfinte cuvinte insuflate toate de Duhul Sfânt, care sunt de folos spre zidire, spre mântuire, spre binecuvântare tuturor celor care le cred şi le primesc, şi se hrănesc cu ele, şi-şi întemeiază pe ele tăria sufletului, nădejdea mântuirii şi puterea credinţei lor.
Oriunde este o adunare, este o parte de cer. Cei care sunt adunaţi pentru Numele lui Hristos, în timpul acela cât ţine adunarea şi în locul acela unde este adunarea, trebuie să fie deplin încredinţaţi că stau în faţa lui Dumnezeu; şi unde este Dumnezeu, acolo este cerul pe pământ. În mijlocul oricărei adunări pentru Numele Lui, stă Domnul. În mijlocul celor care vestesc Cuvântul Său şi ascultă Cuvântul Său, Îi înalţă rugăciuni sau Îi aduc laude, El stă. Cel dintâi Care vine la adunare este Domnul. Cel din urmă care pleacă este El. El este totdeauna treaz, să-i asculte pe toţi cei care vorbesc şi să privească la toţi cei care ascultă. [Să vadă] cum vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu şi cum ascultă Cuvântul lui Dumnezeu.
Îmi aduc aminte din copilăria mea, de când în toate părţile acelea încă nici nu era vreo adunare a Oastei Domnului, că ori de câte ori am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, pe unde m-am dus, l-am simţit până în străfundul inimii mele, plin de putere, plin de lumină şi plin de ajutor. Rare clipe din viaţa mea au fost acelea în care am stat nepăsător în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Am considerat că timpul cât stau în mijlocul fraţilor şi în faţa lui Dumnezeu trebuie să nu mai trăiesc trupeşte pentru nici una din trebuinţele trupului. Am timp destul pentru toate celelalte trebuinţe trupeşti după aceea, [când] nu stau chiar în faţa lui Dumnezeu; după ce El nu stă chiar în faţa mea aşa cum stă permanent în faţa noastră în timpul ceasurilor cât stăm în adunare. Locul acesta este sfânt. Oriunde este Hristos este cerul. Oriunde este El e sfânt. Oriunde este Cuvântul Său cel Sfânt, acolo trebuie să fie evlavie, sfinţenie, cutremur duhovnicesc.
Noi ne-am obişnuit… ne-am obişnuit… cu un fel neevlavios, foarte mulţi şi de foarte multe ori când stăm în mijlocul adunării, în mijlocul Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de multă grijă ar trebui să avem noi să răscumpărăm – aşa cum s-a mai spus aici – acest timp în care Domnul stă în faţa noastră şi noi stăm în faţa Lui! Mântuirea este lucrul cel mai scump pentru fiecare dintre noi. Pentru ce altceva am fi alergat, am fi suferit, am fi ostenit atât de mult, am fi renunţat la atât de multe lucruri şi am fi părăsit atât de multe – pentru cele câteva ceasuri pe care le putem totdeauna petrece în mijlocul fraţilor noştri şi-n adunare –, decât pentru mântuirea sufletului nostru şi pentru dobândirea, până la urmă, a acestei comori scumpe care este mântuirea.
Dacă atunci când suntem în faţa Domnului şi când putem auzi cuvintele acestei sfinte mântuiri, şi când noi ne putem zidi duhovniceşte şi ne putem înarma cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu toată răbdarea, cu toată înţelepciunea, cu toată puterea de care avem nevoie ca să ne putem duce bine lupta mântuirii până la capătul alergării noastre şi până la primirea lui din Mâna lui Dumnezeu, zic, dacă atunci când avem chiar timpul cel mai potrivit pentru ca să ne căpătăm puterea şi ajutorul pentru ducerea acestei lupte cu biruinţă, noi nu folosim acest timp, atunci când vom putea învăţa mai bine, când vom putea zidi sufletul nostru, când vom putea căpăta înţelepciunea de care avem nevoie să deosebim bine care este voia lui Dumnezeu cea sfântă, plăcută şi desăvârşită şi care este condiţia mântuirii noastre? Când oare vom putea învăţa mai bine câte sunt mijloacele de ispitire ale vrăşmaşului (prin care el aşază curse în calea paşilor noştri), să ne trezim? Când oare vom putea căpăta mai mult îndemn, mai multă putere şi mai multă lumină, dacă nu în mijlocul adunării, dacă nu din Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă atunci când îl avem din plin noi nu suntem atenţi, n-avem inima deschisă, n-avem urechile deschise şi de multe ori n-avem nici ochii deschişi? Atunci cum vom putea noi învăţa să ţinem piept puterilor vrăjmaşe şi să ieşim biruitori din toate luptele care se ţes împotriva noastră?
citește în continuare:
CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( II )
CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( III )
CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )
CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( V )
O vorbire a fratelui Traian Dorz
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
