„Evenimentul acela din 12 septembrie 1937 a avut loc într-o duminică şi, ca dată, se încadrează între două sărbători mari ale Bisericii noastre şi anume: Naşterea Maicii Domnului, pe care astăzi o sărbătorim, şi Înălţarea sfintei Cruci, la 14 septembrie. Şi iată cum Bunul Dumnezeu a rânduit ca această Moţiune să fie străjuită de o parte de Maica Domnului, care este acoperitoarea neamului creştinesc, şi de Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de răstignirea Mântuitorului nostru pe cruce, de Iisus cel Răstignit, Cel care a fost cu atâta ardoare propovăduit de Părintele nostru Iosif.
Atunci, la adunarea aceea, Părintele nostru Iosif a rostit 3 cuvântări. Din a doua vorbire a Părintelui Iosif am să citez vreo trei paragrafe: «Fraţilor, să nu vă aşteptaţi să vă spun acum prea multe, căci mă vedeţi cât sunt de slăbit. Voi spune numai ceva, privitor la frământările din Oastea Domnului. S-a scris mult şi s-a vorbit mult despre aceste frământări. Unii spun că sunt de la diavolul, alţii, că sunt de la Dumnezeu. Eu spun însă că aceste frământări trebuia să vină. Ele ne erau arătate şi prevestite prin Sfânta Scriptură. Eu puteam să vă spun de la început, ca Sf. Apostol Pavel: „…v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine ştiţi“ (I Tes. 3, 4).
Eu văd această frământare şi în locul de la I Cor. 2, 14: Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Oastea Domnului, fiind răsadul şi lucrarea Duhului Sfânt, era şi este o lucrare pronunţat duhovnicească. Dar această spiritualitate a ei s-a ciocnit de la început cu neînţelegerea cea lumească. Din ce a crescut spiritualitatea Oastei, a sporit şi numărul celor neînţelegători. Conflictul de la Oaste este conflictul celor două lumi ce nu se pot înţelege, iar acest conflict a fost alimentat mereu cu învinuiri şi asmuţări, până ce s-a ajuns la aşanumitele Statute ale Oastei Domnului.
Prin felul cum sunt făcute aceste statute, ele ucid tocmai spiritualitatea acestei mişcări. V-aş putea dovedi pe larg acest lucru. Statutele, stingând voluntariatul, apleacă spiritualitatea mişcării spre cele lumeşti. Alungă pe Maria şi cheamă pe Marta. Alungă duhul care dă viaţă şi cheamă litera care omoară.»
Deci conflictul de la Oaste este conflictul celor două lumi.”
fratele Aurel Matei (Sibiu)
