Pe urmele Mântuitorului – Ceva din istoria Bisericii Sf.Monnânt

Istoria acestei biserici pe scurt e aceasta: Creştinii cei dintâi au ţinut în mare cinste locul unde a pătimit, S-a îngropat şi a înviat Mântuitorul. In acest loc se făceau rugăciuni, însă la anul 70 după Hristos, Ieru­salimul fu ajuns de profeţia Mântuitorului că va fi dărâmat şi nimicit, împăratul roman, Titus, cucerise Ierusalimul, îl aprinse şi îl nimici. Creştinii scăpară fugind peste Iordan. Dar nimicirea ajunse şi locul unde era Golgota şi Mormântul Domnului.

Pentru creştini urmară zile grele. Romanii începu­ră a persecuta creştinismul. Ca să slăbească amintirea creştinilor despre lisus Hristos, romanii ridicară pe locul Golgotei şi al Sf. Mormânt nişte temple idolilor lor. Dar prin aceasta ajunseră tocmai la rezultatul contrar aşteptărilor lor. Templele păgâne atraseră şi mai mult privirea creştinilor asupra locului unde a fost Golgota, şi acest loc se întipări şi mai bine în mintea lor.

Venind mai târziu la putere împăratul creştin Con­stantin cel Mare, acesta dete ordin să se dărâme tem­plele idoleşti zidite pe locul Golgotei. Sosi în acest scop la Ierusalim însăşi împărăteasa Elena, mama imparatului. Împărăteasa Elena aduse cu sine şi ostaşi de lu­cru şi începu lucrările sub vederea şi controlul ei. Dărâmându-se templele păgâne, se aflară sub ele, păs­trate prin minune, neatinse, Golgota, Mormântul Mântuitorului şi crucile răstignirii.

Împăratul Constantin cel Mare clădi pe acest loc o biserica uriaşă, măreaţă, ce întrecea în mărime şi frumuseţe toate bisericile din acele vremuri. Zece ani ţi­nură lucrările acestei biserici. Biserica avea cinci foișoare de o frumuseţe neîntrecută, împodobite cu po­doabe nepreţuite. Mormântul era în foişorul din mij­locul bisericii şi deasupra lui era uriaşa cupolă a bise­ricii.

Dar cu acest prilej s-a făcut şi o greşeală. Pentru reuşita planului bisericii s-a tăiat vârful Golgotei şi s-au mai schimbat întrucâtva locurile sfinte.

Biserica zidită de Constantin cel Mare a trecut prin multe încercări. La anul 604 perşii dărâmară măreaţa biserică. La anul 629 se zidiră pe locul ei trei capele: capela Sf.Mormânt, capela Golgota şi capela Aflării Sf.Cruci. La clădirea acestei capele se folosi în mare parte materialul din ruinele bisericii zidite de Con­stantin cel Mare. La anul 1099 cruciaţii cuprinseseră cele trei capele sub acoperişul unei singure biserici uriaşe. In forma aceasta se păstrează până în ziua de azi. Nu s-au mai făcut decât unele reparaţii, în mare parte materialul bisericii e din vechea biserică clădită de Constantin cel Mare.

In faţa acestui sfânt locaş ajungem noi, pelerinii, în după-amiaza sâmbetei de 26 septembrie. Pe aici e tot calendarul vechi (13 septembrie) şi ne grăbim să in­trăm la Vecernia Praznicului înălţării Sfintei Cruci. Coborâm din stradă pe nişte trepte de piatră, tocite de urmele milioanelor de închinători care le-au călcat. Notez aici că prin faţa Bisericii Sfântului Mormânt tre­ce o stradă. Orice creştin frece pe această stradă îşi des­copere capul, se opreşte puţin şi rosteşte o scurtă rugăciune. Unii şi îngenunchează.

O mulţime de cerşetori sprijinesc zidurile, cerşind mila. Jos în curtea din faţa bisericii stau pe de lături negustori cu cruciuliţe, lumânări, tămâie, icoane şi alte; lucruri ce le aşteaptă pelerinii.      

O uşă deschisa larg ne aşteaptă să intrăm în Sfânta Biserică.

     Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“