Pe urmele Mântuitorului – Iată Carantania, locul unde a fost ispitit Mântuitorul

Nu departe de Ierihon, spre nord, iată şi Caranta­nia, locul unde a ispitit satana pe Mântuitorul. E acest loc pe coasta unui deal unde se află o stâncă ridicată. De pe ridicătura aceasta se deschide o largă şi frumoa­să privelişte spre câmpia Iordanului. In acest loc L-a îmbiat satana pe Mântuitorul cu pâinea şi I-a arătat „într-o clipă toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea Mea şi Te vei închina mie”. Mântuitorul a res­pins ispita diavolului cu vorbele: „Mergi înapoia Mea, satano!” (citiţi pe larg la Luca, cap.4 şi Matei, cap.4).

Dăm pe pagina următoare imaginea stâncii Caran­tania unde a fost ispitit Mântuitorul.

Văzând acest loc m-am gândit cu durere în câte chipuri şi feluri ispiteşte satana pe oamenii de azi. Trecând pe lângă acest loc parcă-l vedeam pe satana acolo sus pe stâncă, rânjind de bucuria bogatului sece­riş ce-l are în lumea de azi. Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în semnul ca s-a întărit împărăţia întunericului şi a sata­nei.

De la locul unde Mântuitorul a biruit ispita satanei aduc celor din Oastea Domnului şi tuturor cititorilor acestei cărţi cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu poa­te sluji la doi domni; nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Luca 16,33). Cei mai multi oameni îşi pierd sufletul tocmai pentru asta că îşi închipuie că pot sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului. A fi un creştin adevărat înseamnă să alegi între Lumină şi întuneric, între Viaţă şi Moarte, între Domnul şi Diavolul, (în cartea despre Oastea Domnului se află pe larg tâlcuită ispita din pustie).

Ne pregătim de plecare înapoi spre Ierusalim şi ne strângem la automobile, înainte de a pleca mă uit încă o dată spre câmpia Iordanului şi a Ierihonului. O, binecuvântate locuri sfinte, pe unde de atâtea ori S-a arătat şi a grăit Duhul Domnului în Vechiul Testament, iar pe urmă însuşi Fiul lui Dumnezeu a întărit mărturia Scripturilor! Uitându-mă înapoi peste locu­rile unde am umblat parcă văd rostul întregii vieţi în icoana acestor locuri. De o parte s ta Iordanul cu apele-i sfinte şi cu podoaba firii ce-l face un paradis, iar de altă parte stă Marea Moartă cu fioroasa pustietate ce o înconjoară. De o parte stă moartea, de altă parte viaţa, de o parte stau cele patruzeci de zile şi patl’uzeci de nopţi în care a plouat foc şi pucioasă peste Sodoma şi Gomora, iar de altă parte cele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe care le-a petrecut Mântuitorul în post şi rugăciune, îmi vin în minte cuvintele Dom­nului de la Moise: „Iată pun înaintea voastră moartea şi viaţa, binecuvântarea şi blestemul; alegeţi viaţa, ca să trăiţi” (Deuteronom 30,19).

Plecăm îndărăt spre Ierusalim. Privind în sus, de aici de la 240 metri sub nivelul mării, parcă îţi vine să te întrebi: oare ne vor putea scoate automobilele la Ierusalim? Plecăm şi iarăşi începe praful de nisip care împreună cu căldura parcă te îneacă. Mă gândesc iarăşi la Mântuitorul ca a făcut de atâtea ori această cale pe jos. O, Scumpul meu Mântuitor! Eu ştiam numai de chinurile şi de Jertfa Ta de la Golgota, dar acum văd că toată viaţa Ta a fost o viaţă de osteneli, de dureri şi jertfire pentru noi, păcătoşii, şi mântuirea noastră.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“