Pe urmele Mântuitorului – Iată Marea Moartă!

In sfârşit, iată Marea Moarta. In ce cufundătură grozavă e această apă! Marea Moartă se află la 420 metri sub nivelul Mării Mediterane. E aceasta o adân­cime unică în felul ei. Marea Moartă e cea mai joasă dintre toate apele câte sunt pe suprafaţa pământului. E singura, în felul ei, pe toată suprafaţa pământului. Când te uiţi înapoi pe unde am ajuns aici, parcă te-ai fi coborât în fundul lumii, atât de joasă este această mare. Când te apropii de Marea Moartă simţi un aer apăsat şi greu ce iese din catranul cel mult ce-l are această apă. Apa mării e liniştită de tot şi neagră, parcă şi înfăţişarea ei îţi dă un fior al morţii.

Închipuiţi-vă o apă mare, înconjurată din toate părţile de pustietate şi moarte. Nici un vânt nu mişcă această apă, nici un fel de mişcare nu vezi cât poţi pătrunde cu ochiul; nici un val, nici o pânză de corabie, nici o vietate, nici o mişcare. Parcă e o apă şi o lume încremenită. Un fior de groază te cuprinde. Abia ai putut să scapi de praful şi căldura înăbuşitoare a drumului şi a pustiului, ca să ajungi la o apă, şi când ajungi la apă abia apuci să scapi de ea. „Un fior de groază, de dezgust şi de tristeţe – scrie un scriitor englez – simti când ajungi la Marea Moartă. Cauti să te depărtezi cât mai curând de aceste locuri bles­temate.” Urmările şi urmele păcatului doar nicăieri în lume nu se văd aşa de înfiorător şi de grăitor ca aici, ca la locul unde a fost Sodoma şi Gomora.

Dăm mai jos imaginea Mării Moarte. In apele ei nu trăieşte nici un fel de vietate. Peştii care vin din Iordan se pietrifică. Aşişderea şi lemnele, în fotografie se văd câteva ramuri pietrificate scoase din apele mării.

Apa Mării Moarte e cea mai sărată dintre toate apele din lume. 1.000 kg. de apă conţine 100 kg. de sare. E atât de sărată această apa, încât chiar să vrei să te scufunzi în ea nu te poti, căci te tine la suprafaţă. Sunt călători englezi care îşi iau cartea de citit, se dez­bracă şi, întinzându-se cu faţa în sus peste faţa apei, citesc din carte aşa cum ai citi tolănit pe iarbă. Sărătura îi tine deasupra apei. Dar să te ferească Dumnezeu să nu-ti ajungă apa în ochi, în gură sau în nas, căci nu numai te ustură, ci te arde, ca şi când ai pune foc. Un om care se scaldă în Marea Moartă, când iese din apă nu-1 mai cunoşti, e tot încărcat cu sare, de parcă-i nins.

Iată ce scrie un scriitor englez care s-a scăldat în apa acestei mări: „Am intrat – scrie englezul – în mare cu convingerea că se înoată foarte uşor: dar am fost surprins când am constatat că nu mă puteam servi de picioare care rămâneau afară din apă, şi numai cu mâinile înaintam foarte puţin.

Se pare că pluteşti pe o apă uleioasă; ea este ne­plăcuta la atingere şi te simţi rău într-însa. Trebuie să înoţi pe o coastă; având astfel o mână şi un picior în apă, se poate înainta cu mai multă uşurinţă.

Neavând punct de sprijin îndestulător, nu eram stăpân pe mişcările mele şi eram ridicat şi aruncat la dreapta şi la stânga, într-una din aceste mişcări involuntare am băut putin din această apă îngrozitoare. Intenția mea fusese de a bea putin, dar am înghiţit mai multă de cât mi-a fost pofta: eu pot, deci, spune că apa ceasta este tot ce poate fi mai amar şi mai greţos; limba şi cerul gurii îmi erau ca arse, căpătai un puter­ile acces de tuse şi repede o luai spre ţărm. Două zile întruna am simţit amărăciune şi sărătură în gura mea.”

Un ou aruncat în această mare nu se scufundă, ci pluteşte deasupra apei.

Ne apropiem de apele acestei mări. Un pelerin încearcă să guste apa. Doamne, cum se mai strâmba, săracu’, de credeai că a pus jar în gura lui.

Pe lângă sare, această mare e plină de catran. Nici un fel de vietate nu vieţuieşte în apele acestei mări. E cu adevărat o mare moartă. Lemnele ce ajung în ea se pietrifică, de asemenea şi peştii pe care-i aduce apa Iordanului; îndată mor şi se pietrifică. Pe lângă ca e sărată, Marea Moartă e şi adâncă. La nord, unde am fost noi, are o adâncime de 400 metri, la sud e mai mică. In lungime Marea Moartă are 90 kilometri, iar în lăţime 54.

Pe acest loc s-a petrecut fioroasa pieire a cetăţilor Sodoma şi Gomora din Biblie. Cele spuse în Biblie sunt lucruri adevărate. Arabii numesc această mare şi azi „Marea lui Lot”, o numire ce a trecut din veac în veac şi din popor în popor. Locul unde a fost cetatea So­doma şi Gomora e în partea sudică a Mării Moarte. Pe ţărmul din sud-estul mării e un platou de stâncă ce a fost odată vatra unei cetăţi. In apropierea acestui loc a fost cetatea Sodoma. Micul orăşel Ţoar ar fi fost aproa­pe de Sodoma şi acest orăşel ar fi fost cruţat pentru Lot. Până la anul 1200 s-au văzut urmele orăşelului Joar. Nu departe de acest loc a fost şi cetatea Gomora. In marginea mării se vede o stâncă de sare pietrificată la care arabii îi zic până în ziua de azi „Soţia lui Lot”, spunând că aici s-a prefăcut în sare soţia lui Lot (dăm pe pagina dinainte imaginea acestei stânci).

Învăţaţii au cercetat şi ei să afle dacă sunt ade­vărate cele scrise în Biblie. De fapt au aflat că în adâncul Mării Moarte sunt crăpături mari făcute de zguduiri puternice, însăşi marea e o cufundătură în pământ. Focul şi pucioasa despre care spune Biblia că au plouat peste Sodoma şi Gomora – zice un învăţat -aievea s-au şi întâmplat. Scoarţa pământului arată că un cutremur a fost pe aici şi fulgerele din cer au aprins pucioasa şi asfaltul ce erau pe acest loc şi astfel a ars şi s-a scufundat ţinutul întreg. Iată deci că şi ştiinţa spune că adevărate sunt istoriile biblice.

Un cercetător spune că pe fundul mării se văd şi azi ruine de case şi urme de locuri locuite cândva de oameni.

Înainte de prăpăd, Sodoma şi Gomora, precum şi ţinutul din jur, erau pline de viaţă şi de bogăţie. Ne spune Biblia acest lucru la Facere, cap. 13,10: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime, înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului”.

Înainte de prăpăd, Iordanul curgea înainte peste câmpia Sodomei şi se vărsa în Marea Roşie. Apa Ior­danului uda câmpiile şi le făcea roditoare, întocmai ca Nilul.

Înainte de prăpăd ţinutul acesta era plin de toate bunătăţile, de aceea s-a aşezat Lot aici. Acum e însă o pustietate ce împrăştie fior de moarte şi de pedeapsă cerească. Nimica, nici un fel de verdeaţă nu creşte în jurul acestor ape pline cu otravă.

O apăsare sufletească simţi pe acest loc. Parcă şi în aer a rămas ceva din otrava stricăciunii sufleteşti ce a fost odată pe acest loc.

Deschid Biblia şi citesc la faţa locului istoria cu Sodoma şi Gomora:

„Lot! Scoate pe ginerii tăi şi pe fetele tale din acest loc, că Noi vrem să stricăm locul acesta, pentru că mare este strigarea păcatului înaintea Domnului… scula­ti-vă şi ieşiţi din locul acesta!”… Dar ginerilor lui Lot li se păreau o glumă aceste vorbe… şi Domnul a plouat peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din cer… (citiţi la Facere, cap.19).

Mă înfiorează această istorie. Parcă aud casele troznind şi văd pe oameni fugind îngroziţi. Dar şi mai mult mă îngrozesc când mă gândesc că şi lumea de azi e o Sodoma şi Gomora sufletească ce arde şi se cufundă mereu în focul răutăţilor şi pieirii sufleteşti, însă oa­menii stau liniştiţi. Ca şi ginerii lui Lot, oamenii de azi iau în glumă şi în batjocură chemarea să iasă din focul răutăţilor (du-te Duminica în uşa unei crâşme şi strigă băutorilor: „Sculati-vă şi ieşiţi din focul acesta!” – să vezi ce o să păţeşti).

De la Marea Moartă aduc cititorilor acestei cărţi cuvintele cu care Domnul a scos pe Lot din focul piei­rii: „Sculati-vă şi ieşiţi din locul acesta!”… sculati-vă şi ieşiţi din focul răutăţilor… mântuiti-vă sufletul!

Mă uit încă o dată peste această mare şi acest tinut fioros. O, cum n-am putere să aduc aici pe cei păcătoşi să le arăt urmările şi urmele păcatului! Doar nicăieri în lume nu se văd urmele păcatului aşa de înfiorător şi grăitor ca aici la faţa locului unde a fost Sodoma şi Gomora.

Înainte de a pleca spre Iordan eu mă uit încă o dată cu Biblia în mâna să aflu ce s-a mai petrecut pe aici din istoriile biblice. De la Marea Moarta spre răsărit (unde e azi pustia Arabiei) a fost pustia pe unde au venit israelitenii cu Moise, din robia Egiptului. E o pustie fioroasă, plină cu munţi stâncoşi. Muntele ce se vede, având piscul cel mai înalt, e muntele Nebo de unde Dumnezeu a arătat lui Moise Canaanul, precum i se făgăduise că va vedea Canaanul, dar nu va intra în el, ci va muri acolo (Deuteronom, cap.34). Mai spre sud e ţara Moabitilor, locul unde a locuit Lot cu fiicele sale, după ce iezise din Sodoma şi Gomora (Facere, cap. 19,30-38). În partea vestică a Mării Moarte e pustia Iudeii, iarăşi cu stânci înalte între care unele sunt stânci de marmoră. De toate laturile Marea Moartă e înconjurată de ţărmuri stâncoase. Numai partea din­spre Iordan e deschisă.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“