Mărturii

Pe urmele Mântuitorului – Începe Vecernia

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Pe când am ieşit din capela Sfântului Mormânt se începuse Vecernia Praznicului înălţării Sf. Cruci.
Intrăm în biserica ortodoxă (greacă) ce se află în faţa Sf. Mormânt. E cea mai încăpătoare şi cea mai frumoasă biserică din întreg edificiul Sfântului Mormânt. E încărcată de podoabe, aurituri şi scumpeturi dăruite cele mai multe de mulţimea pelerinilor ortodocşi veniţi de prin Rusia. Un policandru uriaş cu sute de braţe aurite stă în mijlocul bisericii. La dreapta se ridică tronul înalt şi măreţ în care șade Patriarhul ortodox, Damianos, un bătrân impunător de peste optzeci de ani, cu o barbă mare şi albă, pare un apostol rămas din vremile de demult. Vecernia începuse. Cântă frumos două strane de preoţi şi călugări, amestecaţi cu glasuri de copii. Slujba şi glasurile merg întocmai ca la noi.
Deodată o toacă de argint începe de undeva de sus să răsune. Plin de tânguire şi înfiorare religioasă e oriunde glasul toacei de metal. Aici însă glasul acestei toace are atâta înfiorare, de parcă în glasul ei răsună ciocanele care au bătut cuie în sfintele mâini şi picioare ale Mântuitorului.
Glasul acestei toace are un fior şi o înfiorare pe care până voi trăi pe pământ nu o voi putea uita. „Ai senzaţia – scrie prietenul meu dr. Gr. Cristescu în cartea sa – că în sunetul asurzitor al bătăilor ei e prinsă o mare protestare, o durere profundă, o mustrare, un ultimat o osândă, o trezire, o mobilizare de uriaşe forţe, o ameninţare, un atac, un strigăt de ajutor, o lumină în luptă cu întunericul; parcă Dumnezeirea Însăşi cheamă omenirea la pocăinţă. Aştepţi să vezi aievea catapeteasma despicându-se şi sa auzi pe Mântuitorul gemând: «Mi-e sete!». Aştepţi ceva mare, catastrofal, apocaliptic, când auzi bătând cu putere această toacă din Biserica Sf. Mormânt…”
Din scaunul patriarhal, Patriarhul ne face semn să intrăm şi noi în altar să slujim. Ieşim din ceata pelerinilor şi intrăm în Sf. Altar. Suntem acum cu totii peste optzeci de preoţi care luăm parte la slujba Vecerniei. Toţi avem în mâini lumânări aprinse. În public sunt şi câţiva credincioşi arabi şi femei din Ierusalim, în portul lor şi în înfăţişarea lor plină de evlavie şi de durere, femeile din Ierusalim au ceva din chipul şi înfăţişarea Mironosiţelor femei. La sfârşitul Vecerniei se face Litania cea mare cu rugăciuni pentru noi, pelerinii.
După Vecernie, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, ţine în faţa Sfântului Mormânt o frumoasă vorbire către pelerini, spunând că bunul Dumnezeu ne-a ajutat să ne vedem împlinită ţinta călătoriei noastre. Am ajuns la Ierusalim şi bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să sărutăm Sfântul Mormânt, izvorul învierii şi mântuirii noastre.
Ne închinăm încă o dată în faţa Sf. Mormânt, şi apoi plecăm spre locurile noastre de cazare. Abia acum începem să simţim oboseala. Cei din clasa a III-a suntem acum în a şaptea zi de când n-am dormit pe pat aşternut şi fiertura n-am mâncat. Ne-a căzut sufleteşte însă atât de bine această mică osteneală gândindu-ne la cumplitele chinuri ce le-a răbdat Mântuitorul pentru noi şi mântuirea noastră.
În dimineaţa următoare avem Praznicul Înălţării Sf. Cruci. Ne gătim de biserică, înainte de a pleca, eu trimit o telegramă pentru gazeta «Lumina Satelor».

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Lasă un răspuns