Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi ( VI )

– Ioan 13, 34 –

Fiindcă am nesocotit porunca cea nouă, porunca iubirii, viaţa noastră sufletească a slăbit, aşa încât nu mai putem birui greutăţile ce întrec cu mult puterile noastre. Neiubirea ne-a slăbit, a făcut din noi nişte neputincioşi în a dezlega până şi cele mai mici lucruri ce ni se ivesc în cale.

Când dăm de astfel de greutăţi peste care nu putem trece, ne recunoaştem slăbănogirea, fără însă a căuta să vedem de ce suntem atât de slabi. Suntem slabi fiindcă nu iubim. Planurile noastre cad înainte de a fi împlinite fiindcă nu sunt sprijinite pe stânca iubirii. Astfel, nu putem să mai înaintăm, nu mai suntem pentru lume sarea care are puterea să păstreze bucatele, ca să nu se strice. Şi a­ceasta pentru că nu mai avem dragoste şi nu suntem uniţi în iubirea lui Hristos. Dar cum se vor putea uni toţi creştinii, când nici măcar membrii unei Biserici sau ai unei adunări creştine nu se pot uni laolaltă într-o inimă şi un duh? Porunca cea nouă a iubirii cere ca Biserica să fie una, toţi credincioşii să fie uniţi laolaltă într-o dragoste şi frăţie sfântă. Nu-i cu neputinţă acest lucru. Când în fiecare Biserică şi adunare creştină se va propovădui porunca cea nouă, iar credincioşii vor începe să se iubească unii pe alţii după pilda lui Hristos, drumul iubirii între toţi este pregătit şi deschis.

Trebuie dărâmaţi pereţii de despărţire din Biserici. Orice deosebire de clasă, avere, cultură, mândrie deşartă şi întâietate, ce nu lasă ca fraţii să fie una, trebuie să cadă. Înainte de a face altceva, trebuie să începem prin a ne iubi. Toţi trebuie să fie apropiaţi şi învăţaţi cum să se iubească şi cum să lucreze laolaltă în iubire. Când duhul frăţiei, al iubirii şi al împreună-lu­crării în unire se va dezvolta într-o frăţietate adevărată, creştinii se vor trezi la viaţă, vor creşte în harul şi cunoştinţa Domnului şi vor înţelege şi vor începe a se iubi unul pe altul după pilda lui Iisus Hristos. Numai pe calea aceasta poate veni salvarea. Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la dragostea cea dintâi…

Cea mai mare pagubă pe care a suferit-o Biserica în decursul veacurilor a fost pierderea dragostei. Răceala creştinilor unul faţă de altul a adus toate certurile, dezbinările şi nenorocirile care au pricinuit căderea. Când dintr-o Biserică lipseşte adevărata iubire, ea nu mai poate înainta. Iar când lipseşte iubirea, atunci ura, neînţelegerea, dezbinarea şi stricăciunea sunt la largul lor. Ce am împotriva ta este că ţi‑ai pierdut dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4). Când ai pierdut dragostea, L-ai pierdut pe Domnul; atunci eşti în stare să cazi în toate rătăcirile şi păcatele, căci ne­având dragoste, n‑ai nici lumină, nici putere. Biserica va renaşte, va înainta, va creşte în putere şi har numai când va avea iubire; dar iubirea nu este înnăscută în creştini. O, dacă am vrea noi, fiecare, să ne plecăm pe genunchi şi să cerem această putere, acest har: iubirea de fraţi!

Cel ce citeşti aceste rânduri, vrei să te rogi în această clipă ca Dumnezeu să-ţi ajute să poţi iubi? Când vei începe să iubeşti cu adevărat, viaţa ta va lua un nou avânt, bucuria ta se va mări; vei merge din biruinţă în biruinţă, iar pacea ta va creşte ca un râu ce se revarsă peste maluri. Totul stă în iubire.

Ce dureros lucru e când vezi credincioşi din aceeaşi frăţie care nu se iubesc unii pe alţii, ba, în unele cazuri, nici nu se cunosc laolaltă; şi ce e mai rău e că nici nu caută să se cunoască; şi ce e şi mai rău e că nici nu vor să se cunoască unii pe alţii!

Nu-i iubire. Urmarea e că avem multe inimi păgâne în biserici creştine. Sunt pline bisericile de cei care pretind că sunt creştini, dar membrii lor trăiesc în vrăjmăşie şi ură, iar porunca iubirii o calcă sub picioare. A-i iubi pe cei de o credinţă cu ei nu este pentru dânşii un lucru aşa de însemnat, încât să-i dea vreo atenţie. Cei mai mulţi creştini au uitat de mult că trebuie să aibă gândul lui Hristos, că ei trebuie să fie un grup de iubitori, o frăţietate şi o familie în a cărei viaţă şi inimă trăieşte iubirea, care-i face să se apropie cu înţelegere şi dragoste şi de alte inimi. Iubirea totdeauna apropie. Numai duhul strâmt, sectar, desparte frate de frate. Porunca cea nouă vesteşte iubirea şi unirea tuturor în Hristos.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)