RĂUFĂCĂTORII LUCRĂRII DOMNULUI
1. Viaţa dezbinătorilor Lucrării Domnului este ca mărturisirea lor: uşuratică şi amestecată, murdară şi prefăcută, vicleană şi lacomă, îngâmfată şi ambiţioasă. Cei care.
1. Viaţa dezbinătorilor Lucrării Domnului este ca mărturisirea lor: uşuratică şi amestecată, murdară şi prefăcută, vicleană şi lacomă, îngâmfată şi ambiţioasă. Cei care.
1. Până nu te ridici hotărât contra păcatului beţiei, nici un cârciumar nu te va urî. Până când nu te ridici hotărât contra.
1. Un tată adevărat rămâne tată pentru fiii şi fiicele sale în orice vreme. Tatăl nostru Dumnezeu nu poate fi decât bun, iubitor,.
Fereşte-te a te mai grăbi să „botezi”, adică a chema prea stăruitor şi prea grăbit sufletele să se predea neapărat la chemarea ta..
1. După fiecare vorbă bună, îngenunchează cu dorinţa să o împlineşti.După fiecare vorbă slabă, îngenunchează cu pocăinţă, să te îndrepţi.După fiecare despărţire de.
Indiferent cã ne vede cineva sau cã nu ne vede nimeni, – noi trebuie sã lucrãm totul atât de cinstit, atât de bine.
4. Toată lucrarea mântuirii noastre – va spune el încă de la început – stă şi va sta numai în Crucea şi în.
1. Câtă vreme dragostea fierbinte întreţine între ai Domnului o atmosferă sfântă de lucrare şi rodire frumoasă şi unită, – atâta vreme nu.
1. Despre vorbirea în limbi, care părea în primul veac creştin că este un dar prea puţin răspândit şi încurajat, nu se vorbeşte.
Când eşti un fariseu, spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că eu nu sunt atât de rău ca alţii sau chiar ca acest vameş… Când.