Socoteşte-te străin orişiunde-ajungi, scurţi sunt anii tăi de chin, cât îţi par de lungi. Numai al credinţei har socoteşte-l sfânt, pentru-acesta iar şi.

De unde vii tu, Soare, ce-mi umpli dintr-o dată întreaga încăpere a sufletului meu, de parcă n-a fost noapte, nici iarnă niciodată? –.

N-am avut nimic, Iisuse, când veneam în lume,nici cuvânt, nici cunoştinţă, nici măcar un nume,nici iubire, nici credinţă, nici nădejde-n bine,numai lacrima şi.

Doamne-ajută-mi să pot plânge ca pe-al meu orice păcat pentru care nu se frânge sufletul cel vinovat. Să-mi pot cere eu iertare cu.

Dacă-ntrebi Adâncul, el ţi-ar spune greu:– Roagă-te să n-ajungi în blestemul meu,crede cât ai vreme, astăzi, în Hristos,că-n zadar vei crede când vei.

Începe cu lumina spre tot ce-ai a trezi,cum soarele începe în fiecare zi,şi odihneşte numai când lucrul ţi-ai sfârşit,cum soarele-odihneşte la orice asfinţit..