Nu-mi coborî, Iubire, în veci de pe Tabor, e-atâta fericire sub strălucitul Nor… Cântări cum nu-s pe lume plutesc acolo Sus, slăvind Divinul.

Să nu-mi uit datoria ce mi-am legat-o eu, cât ţine noaptea asta şi drumu-acesta greu; măsura ei cinstită mereu s-o am în gând,.

De unde vii tu, Soare, ce-mi umpli dintr-o dată întreaga încăpere a sufletului meu, de parcă n-a fost noapte, nici iarnă niciodată? –.

Doamne, după-atâta vreme, iată-ne ’naintea Ta ca în prima noastră clipă când ne-am mai rugat aşa; pune-Ţi mâinile în cruce peste capul nostru,.

Ce greu – şi ce uşor e-azi, Doamne, să fac ce-i bine ori ce-i rău, se cere numai să-Ţi iau harul ori să.

Doamne, nu acesta-i locul unde-ai vrut să stau, nici aceasta nu mi-e crucea ce-ai vrut Tu s-o iau, nici aceasta nu mi-e calea.

Ce cununie strălucită a fost a mea, Iisuse drag, pe nici o casă aurită n-a fost ’nălţat mai dulce steag, pe nici o.

Nu-mi depărta, Iisuse, viaţa mea de Tine, nici sufletul nu-mi piară aici în mâini străine, nici dragostea nu-mi moară în cursa unde-i prinsă,.

Dumnezeule-al iubirii, ce iubire mi-ai dat mie, mai frumoasă ca o sută şi mai dulce ca o mie! Şi cum trebuia, ca ochii,.