Ancorați mai adânc în moțiunea din 1937
„Oastea Domnului s-a născut prin munca şi truda Părintelui Iosif în Biserică, şi noi vrem să rămânem aşa cum am fost chemaţi (…).
„Oastea Domnului s-a născut prin munca şi truda Părintelui Iosif în Biserică, şi noi vrem să rămânem aşa cum am fost chemaţi (…).
Un părinte, la o predică, spunea că omenirea de azi s-a obişnuit cu tot ceea ce se întâmplă în jurul său: cutremure, războaie, cicloane, tsunami.
„Să nu ne părăsim propria noastră adunare, aşa cum le este unora obiceiul, ci cu atât mai mult să ne îndemnăm cu cât vedeţi.
„Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor.
Doi pescari vorbeau între ei așa: – Azi dimineață am dat cu banu’ să văd dacă mă duc cu nevastă-mea la biserică sau.
Vreau să încep aceste câteva rânduri cu un fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz, din «Strângeţi fărâmiturile», vol. 3: „O soră a.
O statistică recentă arată că Irlanda a fost prima ţară din lume care a pus înaplicare o lege ce interzice fumatul la locul.
Mi-e dor să ascult o vorbire a unui frate bătrân, pe care, din experienţa vieţii lui cu Domnul, să-l văd vorbind cu lacrimi şi.
„Aş vrea să dau citire unui pasaj din cartea Profetul vremurilor noastre: «Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea şi simţeam.
Nu demult am citit, într-o publicaţie, că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când regimul nazist din Germania hotărâse uciderea evreilor din.