Meditaţii

Anul Nou 1953 în celulă

Au trecut cele câteva zile de la sărbătoarea Naşterii Domnului şi greul, slăbiciunile, durerile, bătăile inimii devin tot mai apăsătoare. Celula-i mică, strâmtă,.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Prima zi în celulă

Ajuns în fața celulei, ușa se deschide greu și zgomotos. Sunt împins înăuntru. În urma mea, ușa se închide cu zgomot greu. Imediat,.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Cine vrea altceva, n-are decât să se ducă acolo unde i se promite ceea ce doreşte.

Sfatul Frăţesc de la Săsciori Într-o altă casă din apropiere, se desfăşura o consfătuire frățească de îndrumare pentru viitor, în urma decedării fratelui.

Citește în continuare
Meditaţii

Un om cum nu s-a mai văzut

Am arătat mai sus că adunarea din Petrila a fost cercetată de Părintele Iosif. Îmi amintesc ca de un vis trecător. Alți frați.

Citește în continuare
Meditaţii

Vestea venirii în lume a Domnului şi Mântuitorului să o primim cu suflete curate.

Prima zi de Naşterea Domnului  Colindatul s-a încheiat la fratele Traian Dogaru, pe Valea Limpede. Era dimineața, spre zorii zilei… Numaidecât sora Zorița.

Citește în continuare
Oastea Domnului

În mâna Lui. Drumul Crucii…

Trecuseră mulți ani de la prima întâlnire cu fratele Traian. Eram pe atunci un tinerel timid. Pe furiș, m-am dus să-l văd și.

Citește în continuare
Meditaţii

Ochii i s-au izbit de chipul Domnului Iisus cu cununa de spini pe cap.

La 26 ianuarie 1978, după o lună de la confiscarea caietului ce conținea meditațiile biblice la 18 subiecte frumos dezvoltate şi cu ilustrații,.

Citește în continuare
Mărturii Oastea Domnului

Daruri oferite

Mulțimea celor ce crezuseră, a celor ce se adăugaseră cu legământ să slujească Domnului în părtășia adunărilor frățești, ducea mare lipsă mai ales.

Citește în continuare
Meditaţii

O întâmplare dreaptă, venind de Ia Dumnezeu

Deși ne cunoscusem mai dinainte, sora Minodora de la Tâmpa, veni să-mi facă cunoștință mai intimă cu fratele ei, pe nume Bugaru, fost.

Citește în continuare