Fericit este acel suflet care şi-a cunoscut atunci vremea chemării pe care i-a rânduit-o şi lui Dumnezeu.
7. Ce frumoase momente şi prilejuri ai avut tu în viaţa ta din partea lui Dumnezeu! Dar pe toate le-ai lăsat să treacă,.
7. Ce frumoase momente şi prilejuri ai avut tu în viaţa ta din partea lui Dumnezeu! Dar pe toate le-ai lăsat să treacă,.
14. O, ce înşelătoare este pofta ochilor, care vine din pofta inimii! Doar puţin să asculţi o muzică ispititoare, doar puţin să priveşti.
11. Ce luminoasă trebuie să fi fost toată faţa şi viaţa primilor oameni! Şi ce binecuvântată va fi fost toată umblarea şi trăirea.
9. Puterea şi stăpânirea, tronurile şi domniile din lumea aceasta ar trebui să fie numai în mâinile oamenilor blânzi şi iubitori. Pentru că.
14. Cât de adevărat este că poporul presimte marile adevăruri! Uneori mult mai luminos şi mai grabnic decât conducătorii săi. 15. Dacă în.
1. Dacă vă iubiţi mântuirea sufletului şi viitorul copiilor voştri, veniţi la Hristos şi faceţi voia lui Dumnezeu. Atunci veţi fi şi voi.
9. Drag suflet depărtat… Numai Singur Dumnezeu te ştie cât de departe spre pierzare au ajuns paşii tăi – şi s au prăbuşit.
7. Vrednicia se măsoară într un singur fel: după cât ai putut să suferi pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. Hristos a fost şi.
9. Marea chemare a unui sol Dumnezeiesc este să pregătească prin rugăciunea sa căile Domnului spre oameni. Şi să pregătească prin mărturisirea sa.
4. Credinţa cuprinde în ea însăşi realizarea visurilor ei şi, cu mult înainte, depăşirea tuturor munţilor viitori. Taina credinţei este că ea se.