Pe urmele Mântuitorului – Ce am mai văzut în Biserica Naşterii Mântuitorului
În clădirile ce sunt în „cetatea Betleemului” şi care sunt legate prin coridoarele lungi cu Biserica şi cu sfânta Peşteră, mai sunt încă.
În clădirile ce sunt în „cetatea Betleemului” şi care sunt legate prin coridoarele lungi cu Biserica şi cu sfânta Peşteră, mai sunt încă.
Şi acum, iată, ne îndreptăm spre locul unde S-a născut Mântuitorul lumii. Din piaţa unde ne-am oprit cu automobilele nu e departe acest.
Iată suntem în faţa Betleemului! O privelişte frumoasă ni se deschide în toate părţile, îndărătul nostru se vede Ierusalimul cu Muntele Măslinilor, spre.
Pentru orientarea cititorilor dăm mai jos o hartă a locurilor din jurul Ierusalimului. Precum arată harta, Betleemul cade spre sud-vest de la Ierusalim, în.
În program e pusă vizita la Patriarhie şi plecăm în coloana spre acest loc. Reşedinţa Patriarhului nu e departe de Biserica Sf. Mormânt..
În Biserica Sfântului Mormânt începe slujba Praznicului cu mare ceremonie. Slujeşte însuşi Patriarhul, înconjurat de doi mitropoliti, Î.P.S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae şi.
Pe când am ieşit din capela Sfântului Mormânt se începuse Vecernia Praznicului înălţării Sf. Cruci. Intrăm în biserica ortodoxă (greacă) ce se află.
Precum spuneam, Biserica Sfântului Mormânt e o adevărată cetate cu nenumărate încăperi. Pentru ca să poţi lua în seamă tot ce cuprinde, îţi.
Istoria acestei biserici pe scurt e aceasta: Creştinii cei dintâi au ţinut în mare cinste locul unde a pătimit, S-a îngropat şi a.
Spre Biserica Sfântului Mormânt… Şi acum, după oprirea cu hărţile cunoaşterii Ierusalimului, să urmăm calea sfintei călătorii. In curtea Patriarhiei ne strângem în.