Pe urmele Mântuitorului – La Ierihon

De la Iordan până la Ierihon este o cale de trei ore ni trăsura. Cu automobilul facem această cale într-o jumătate de oră. Ne oprim mai întâi la mănăstirea ortodoxă Sf.Ioan Botezătorul, foarte frumos împodo­bită. Cumpărăm de aici fel de fel de amintiri, iconiţe cu Botezul Domnului, pietricele din Iordan zugrăvite cu Sf.Botez etc.

Peste o câmpie stearpă cu pământ nisipos, spălat de apele Iordanului ce se revarsă primăvara, înaintăm spre Ierihon. Ierihonul a fost o cetate cu un vechi trecut istoric. Când au trecut israelitenii Iordanul ca să intre în Canaan, Ierihonul era în faţa lor o cetate tare şi bine întărită cu ziduri mari. Dar această cetate nu era pe  locul unde e Ierihonul azi – un sat mic – ci era ceva şi mai la deal, pe nişte coline, căci Ierihonul stă la poalele munţilor. Se văd până în ziua de azi ruinele acestui vechi Ierihon. Despre cum au cuprins israelitenii ceta­tea Ierihonului cred că ştie fiecare din istoria biblică şi puteţi să cititi acest lucru şi în Biblie, Cartea lui Iosua, cap.6. Israelitenii l-au trecut prin foc şi sabie.

Cetatea Ierihonului este o cetate pusă sub blestem ceresc, ca şi Sidonul şi Tirul, de aceea nu s-a mai refăcut. Toate încercările de o rezidire a Ierihonului au fost zadarnice. Ele n-au dăinuit decât o vreme scurtă.

Mai târziu, pe vremea romanilor, Ierihonul a fost clădit din nou şi adus la o stare de mare înflorire, în întreaga Palestina, Ierihonul era locul cel mai drăgă­laş, având trei izvoare mari cu apa cărora romanii au făcut din el un adevărat mic paradis în mijlocul pus­tiei. Se chema şi cetatea palmierilor, fiind plin de palmieri, împăratul Antoniu dărui Ierihonul amantei sale, regina Cleopatra a Alexandriei, care, la rândul ei, îl vându lui Irod, cel ce ucisese pruncii la Betleem. Irod a transformat acest loc în reşedinţă de iarnă, ridicând aici şi clădiri pentru circuri şi petreceri. Aici a căzut bolnav Irod, apăsat de cumplitul blestem al uciderii pruncilor. Aici în cetatea Ierihonului l-au ros viermii până şi-a dat duhul, înainte de a muri, Irod a mai făcut şi aici un măcel. Simtindu-şi sfârşitul, a dat ordin să fie arestate toate căpeteniile şi toţi dregătorii oraşului care apoi să fie omorâţi îndată ce va închide el ochii, în semn de jale pentru „pierderea” lui. Acest ordin a fost şi executat în ziua morţii tiranului.

In acele vremuri câmpia Ierihonului era cultivată cu trestie de zahăr şi fel de fel de pomi roditori.

Mântuitorul a fost de vreo trei ori în Ierihon. O dată când „un orb şedea lângă cale cerşind şi striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă. Iisus l-a întrebat: ce voieşti să-ţi fac? Doamne, să văd”… I-a răspuns orbul şi îndată a văzut (citiţi la Luca, cap.18,42-43).

Tot aici la Ierihon s-a petrecut şi minunata evan­ghelie cu Zacheu vameşul, care a alergat să-L vadă pe Iisus, dar fiind mic de stat s-a suit într-un dud de unde Mântuitorul l-a chemat jos, zicându-i: „Zachee, gră­beşte de te pogoară, că astăzi în casa ta Mi Se cade să rămân”. Şi Zacheu L-a primit, bucurându-se, şi după ce L-a primit i s-a schimbat cu totul viaţa, şi casa i s-a umplut de bucuria mântuirii sufleteşti. Până prin vea­cul al patrulea s-a păstrat dudul în care se suise Za­cheu, iar pe urmă a fost sădit în locul lui altul şi altul, aşa că şi azi este pe acel loc un dud al lui Zacheu, la marginea drumului. Dăm pe pagina următoare foto­grafia acestui dud.

Trecând pe lângă acest loc părea că aud cuvintele Mântuitorului: Zachee, grăbeşte-te de te pogoară, că astăzi în casa ta Mi Se cade să rămân… Am luat o mică ramură din acest dud şi o păstrez ca pe o amintire mult grăitoare.

Pe locul unde a fost casa lui Zacheu au ridicat cru­ciaţii mai târziu un turn de apărare contra beduinilor, însă azi numai o ruină a rămas din această clădire.

La anul 70 după Hristos, când a fost pustiit Ierusa­limul, a avut şi Ierihonul aceeaşi soartă, fiind şi el jefuit şi pustiit de hoardele barbare, împăratul Adrian l-a ridicat din nou, iar mai târziu când creştinismul a pătruns şi în împărăţia romană, Iustinian a înălţat aici Biserica „Maica Domnului”. La soborul ecumenic din Niceea au luat parte şi mulţi episcopi din Ierihon.

Însă mai târziu păgânii iar au distrus cu totul Ierihonul. Din Ierihonul de odinioară azi a mai rămas numai un sat mic cu vreo 300 de locuitori beduini. Are însă şi azi Ierihonul o înfăţişare foarte potrivită şi apa ce o are din belşug îl face cu adevărat o grădină frumoasă şi verde într-o pustietate. Ierihonul are trei izvoare mari care-i dau toată viaţa şi bogăţia. Unul dintre aceste izvoare are apă multă cât un iaz întreg. Ne oprim cu automobilele la acest loc. Iată o grădină încărcată cu o pădure de fel de fel de plante: curmali, smochini, lămâi, portocali. Avem voie să gustăm din ele. Printr-o irigaţie mai sistematică s-ar putea face şi mai mult acest loc un adevărat paradis. De altfel în Ierihon, pe lângă bordeiele beduinilor – care sunt foar­te leneşi – se ridică şi câteva clădiri modeme cu grădini lucrate bine. Este chiar şi un hotel aici, aranjat după toate cerinţele.

Aici la Ierihon creşte şi un pom numit Zakkun, ce face un fel de nuci din care beduinii scot un fel de ulei pe care îl vând pelerinilor sub numele de „uleiul lui Zacheu”. In jurul Ierihonului câmpul e foarte sărac. Nu cresc numai un fel de tufe mici şi spinoase, dintre care cea mai răspândită e aşa-numita „Ziziphus Spina Cristi”, adică spinul din care s-a împletit cununa Mân­tuitorului, Produce acest spin şi nişte fructe foarte gustoase.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“