Iubirea mea, Iisuse, mai suie blând spre Tine pe firul unei raze, pe visul unui nor şi-n amfora cu miruri, a stărilor divine,.

Rămâi acelaşi – când stai bine, fii credincios şi-ascultător, căci starea asta, pentru tine, e-un adăpost mântuitor; – dar nu mai rămânea acelaşi.

Preamăriţi pe Domnul nostru toţi câţi staţi acum aici, laudele Lui să umple gura celor mari şi mici, lacrimile Lui să umple ochii.

De ce-ai lăsat prilejul de-atâtea ori avut, Hristos bătea la uşă şi nu L-ai cunoscut; trecea pe lângă tine şi nu-L vedeai trecând,.

Cui i-aş fi spus eu vreodată Mamă, Soţ şi Frate, dacă nu Te-aflam, Iisuse, ca să-mi fii Tu toate? O, Iisuse, Drag Iisuse,.

A cui mai eşti tu, dulce cântare-n care toţi îşi află sân şi lacrimi de mamă şi de soţ când toţi te uită-n.

De ce mă tem eu oare pe cale uneori, de ce mi se ridică în inimă fiori, de ce privesc cu spaimă la.

Pe unde-am mers, Iisuse, alături amândoi s-a prefăcut pietrişul ca pajiştile moi şi toţi câţi vin în urmă pot merge-acum cântând, picioarele rănite.

Nu vă-nşelaţi cântând făţarnic de dragoste la toţi mereu, căci nu-i în voi de mult nici urmă din dragostea lui Dumnezeu; cuvântul numelui.