Nefericirea poporului lipsit prea mult de libertate şi de cultură
Dumnezeule, la ce jalnic nivel pot să coboare bieţii oameni! Cum de repede se pot fura din ei cele mai frumoase încredinţări, îndată.
Dumnezeule, la ce jalnic nivel pot să coboare bieţii oameni! Cum de repede se pot fura din ei cele mai frumoase încredinţări, îndată.
– 1948 – Se apropia Săptămâna Patimilor şi veneau Paştile. Printre zăbrelele groase ca mâna, de la ferestre, vedeam afară – dincolo, peste.
În foaia mea de la Sibiu citeam despre multe adunări ale Oastei Domnului prin alte părţi, – dar pe aproape de noi nu.
De mine, Domnul a avut totdeauna o mare şi apropiată milă prin faptul că, după fiecare rău pe care l-am făcut, mi-a şi.
– Am terminat! Să ştii că oriunde veţi mai fi găsiţi adunaţi, fie doi-trei, fie două-trei mii, veţi fi imediat arestaţi şi bucuria.
Mai fi-va la Sfârşit o Judecată,cumplita Judecată de Apoi,căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată,cum a făcut, oricare dintre noi… De la terminarea.
A doua zi ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după biserică, am stat numai acasă,.
Mi-am ales Calea lui Hristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua.
De ce oare cărturarii, oamenii culţi, se unesc mereu cu fariseii, cu oamenii stagnării şi ai interesului egoist? De ce oamenii culturii, în.
În toamna anului 1935 a venit după mine soţia ca să mă ia şi să mă ducă acasă. Am dus-o de la Librărie.