O, vine Dimineaţa – dar Noaptea-i tot aşa!… – De ce se prelungeşte aceastã noapte grea, de ce nu se zãreşte nici semn.

Doamne, iată-mi şi hotarul unde lepăd tot ce-am strâns şi-mi rămâne numai harul care l-am cules din plâns, numai anii arşi în patimi.

Ce ne-a-ntãrit în lupta peste puteri de grea ce braţe mai vânjoase de zeci de ori cerea? Ce ne-a-ndemnat la cântec şi la.

Sculaţi-vă de tineri spre Slava Viitoare, Veniţi lângă Izvorul Etern şi vă spălaţi, Vă răcoriţi obrajii de febră trecătoare. Vă-nseninaţi privirea spre calea.

Ce pot să spună despre tine acei ce viaţa-ţi urmăresc, te socotesc lucrare sfântă a harului dumnezeiesc? Tu ştii, tu vezi, o, cercetează.

Iubirea mea Iisuse era atât de sus cã soarele ei dulce pãrea cã n-are apus cã cerul ei cel tânãr pe veci va.

Când n-am puteri să-mi birui al inimii amar, Iisuse,-adu-mi aminte de-amarul Tău Calvar! Doamne,-ndreaptă-mi inima spre răbdarea Ta, ca să-mi pot şi eu.

Noi Îl dorim pe Dumnezeu mai mult ca pâinea bunã şi doar atunci ne liniştim când suntem împreunã O, Doamne când Te-avem cei.

O, dac-aș fi un înger în cel mai alb veșmânt cu mii și mii de mii de imnuri Iisuse, sã Te cânt, –.