Ca o scurgere de ape urma plânsului mi-ascult,sufletul zdrobit întreabă: – voi mai plânge oare mult? Cât mai pustieşte încă al durerilor tumult,sfâşierea.

Ce bine-i la limanul unde-am ajuns acumdupă atâta luptă şi lacrimă, şi drum!trecutele naufragii din largul depărtats-au stins, rămase-n urmă de mult… şi.

Fiorii zorilor, Iisus,sau murmurul din vale,sau imnul vânturilor sus,sau liniştile din apus:– Suspinurile Tale! Răcoarea nopţii argintii,lumina din petale,belşugul ploilor târzii,mireasma umedei câmpii:–.

Sunt trandafirul Tău din Saron,sunt crinul Tău curat din văişi cât de fericit sunt, Doamne,în Mâna Ta, sub ochii Tăi! Mireasma scumpă şi.

Izvorât din lacrimi şi hrănit de ele, cântecul iubirii şi-al durerii mele, tu eşti jertfa mea, drag cântec al vieţii mele! Te-am vegheat.

Cine oare poate-a şticât Te-aş mai putea privipână ochii mi-aş sfârşi,– când în ceasul fericitstau naintea Ta uimit,rugăciunii dăruit? Cine oare-ar şti cândvacât.

Iisuse, Soare Dulce al Harului Slăvit,din noaptea morţii-ntâmpin slăvitu-Ţi răsărit. Cu raza Ta cea sfântă, Mărit Izbăvitor,Tu mi-ai trezit în suflet al altei.

În lunga noapte-a aşteptării ce-atât de tristă ne-a cuprins,Iisuse, cântecele toate şi bucuriile s-au stins. Doar sus, pe culmile vegherii, un singur cântec.