Ce greu mai pot să-Ţi spun acumacele dragi cuvintece-mi aduceau ceresc parfumîn inimă-nainte!Ţi le spuneam de zeci de oric-o gură nevăzută,iar Tu mi.

Mai înţelepţi sunt cei ce plângde dor sau de dureredecât acei ce râd acumde cântec şi plăcere. Mai înţelepţi sunt cei ce tacşi.

Anii trec la fel în lume, cât de trişti sau veseli par,numai prea greu şi-i petrece omul cel cu trai amarşi prea dulci.

O, nu-i uşor, Iisuse, să sufăr şi să tac,când mi-aş striga durerea ca tunetul de tare,dar din mormântul vinei în care plâng şi.

Ţine-mi ochii, Doamne, la nădejdea ceacare străluceşte înaintea mea,nu lăsa să-i fure lumea pe-unde trec,să nu cad în flăcări şi să nu mă-nec.Scump.

Dacă mi-am călcat o datălegământul meu,ce mai poate să mă ţinăsă nu-l calc mereu?Dacă m-am lăsat o datăpoftei ispitit,ce să-mi mai oprească oaremersul.

Nu se mai întoarce nimeni din cei dedesubt,orice cale e închisă, orice pod e rupt,între lumea lor şi-a noastră zidu-i ’nalt şi gros,nimeni.

Vindecă-mi sufletul, Doamne,de-o iubire care doare,inima despovărează-mide-amintiri apăsătoare,cugetului linişteşte-mirănile usturătoare…– viaţa mea să-şi poată ducecrucea ei chinuitoare. Doamne, fii la greuajutorul meu,fie-mi Mâna.

Scapă-mi, suflet, de se poate,din ce laţ eşti prins,stinge-mi-te, vâlvătaiafocului încins,linişteşte-te, durereasufletului meu,căci mă rog să mi v-audăBunul Dumnezeu. Dor, ascunde-ţi apăsarea,strânge-mi-te, vis,zborule,.

O, cum să uit, Iisuse, ce legăminte-am puscând Cerul şi pământul mă-mbrăţişau cu Tine,când străbăteam adâncuri şi înălţimi cum nu-sniciunde-n lumea asta cuprinderi.